de ce?

E trist, e trist cand ajungi sa realizezi ca pana la urma esti un nimic. Realizezi ca tot ce iti propui nu poti realiza si ca iti faci promisiuni pe care esti sigur ca nu le vei putea indeplini, dar iti place sa vezi ca se vor rezolva toate, de la sine. Nu ma inteleg, daca eu sunt stapanul propriei mele vointe, daca eu sunt cel care iau deciziile, de ce nu pot  sa imi aleg o cale in viata, o cale pe care sa o urmez cu sarguinta? De ce niciodata nu realizez ca fac greseli care ma vor costa scump mai tarziu? De ce a devenit la mine o obisnuinta in a ma baza pe alte persoane? Oare eu nu sunt capabil sa decid ceea ce vreau? In momentele in care sunt incercat gasesc mereu o scuza, nu ma invinuiesc pe mine deloc, invinuiesc destinul, el e refugiul meu, dar el nu exista. Copilaria are o influenta foarte mare, degeaba primesti toate cele materiale si esti lasat in diferite anturaje primesti anumite influente, nedeosebind ce e bun de ce e rau te formezi treptat, fara sa realizezica devii ceea ce nu ai vrea sa fi. E ca si cum un simplu om ar primi puterea de a conduce lumea, se poate sa invete, sau se poate sa faca un total dezastru.

Eu sunt un dezastru.